PACE – Întâi România propune reorganizarea țării în nouă județe mari
Grupul parlamentar PACE – Întâi România, format din senatori care au plecat de la formațiunile S.O.S. și P.O.T., a anunțat vineri o propunere de reorganizare administrativ-teritorială a României în nouă județe „echilibrate demografic, construite pe criterii geografice, economice și strategice”. Demersul vine ca replică la proiectul de reorganizare avansat de PSD.
Proiectul readus în atenție a fost conceput încă din anul 2018 de actualul președinte al partidului, senatorul Ninel Peia, și prevede reorganizarea celor 41 de județe și a municipiului București în nouă județe mari. Potrivit formațiunii, reorganizarea administrativă nu trebuie redusă la „un exercițiu contabil, prin care se desființează instituții, se comasează județe și se mută funcționari dintr-un birou în altul”. România are nevoie, în viziunea PACE, de o reformă profundă care să transforme organizarea teritoriului într-un instrument de dezvoltare economică, solidaritate între comunități și consolidare a coeziunii naționale.
„Carpații trebuie să unească România, nu să o despartă”
În comunicatul formațiunii se argumentează că Munții Carpați trebuie să unească România, nu să o despartă administrativ. Potrivit documentului, nu poate fi construită o strategie coerentă de dezvoltare durabilă atunci când un versant aparține unei administrații, iar celălalt alteia, iar realizarea investițiilor comune depinde de înțelegeri între președinți de Consilii Județene care pot avea priorități, interese și apartenențe politice diferite.
Formațiunea susține că fondurile europene trebuie valorificate prin proiecte integrate, concepute pentru întregul teritoriu funcțional, nu prin investiții fragmentate, fără continuitate și fără o viziune comună. Deși Uniunea Europeană permite cooperarea între județe, o organizare administrativă adecvată poate simplifica planificarea, coordonarea și implementarea proiectelor multianuale, se arată în document.
Populații între 1,73 și 2,52 milioane de locuitori
Potrivit proiectului, cele nouă județe ar avea, conform Recensământului din 2021, populații cuprinse între aproximativ 1,73 și 2,52 milioane de locuitori, în jurul unei medii naționale de 2,12 milioane. Această distribuție ar permite constituirea unor structuri administrative de dimensiuni comparabile, capabile să gestioneze proiecte majore de infrastructură și dezvoltare. În același timp, proiectul urmărește asocierea centrelor economice puternice cu teritorii mai puțin dezvoltate.
Liderul PACE – Întâi România, Ninel Peia, a declarat că România trebuie reorganizată pentru următoarele generații, nu pentru următoarele alegeri, și că este nevoie de județe puternice, cu populații echilibrate, economii complementare și capacitatea de a atrage investiții majore, astfel încât prosperitatea să nu se oprească la granița dintre două județe.
„Nu propunem doar o hartă nouă. Propunem o altă filosofie de dezvoltare a României, în care geografia, economia și interesul național să primeze în fața intereselor administrative și politice de moment”, a conchis senatorul.
Vrei să vezi mai des știrile Esential News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
