Primarul din Movila Banului susține comasarea voluntară a comunelor: „Administrația trebuie să lucreze pentru cetățean”
Primarul comunei Movila Banului din județul Buzău, Dorin Moise, a declarat vineri, într-o intervenție televizată, că susține comasarea voluntară a comunelor și că reforma administrației locale ar putea eficientiza activitatea primăriilor. Edilul a explicat că serviciile locale vor rămâne în continuare la dispoziția cetățenilor, chiar dacă unele primării vor fi desființate, iar în cadrul instituției vor exista doar doi funcționari publici.
„La ultimul recensământ avem 2.400 de locuitori. Discutăm astăzi despre o regionalizare și comasarea comunelor. Asta e o temă esențială pentru viitorul satului românesc. Eu, ca primar, nu decid eu. Eu susțin ferm comasarea comunelor, pentru că administrația trebuie să lucreze pentru cetățean”, a declarat Dorin Moise.
Edilul a argumentat poziția sa invocând exemplul localității din care provine. „Sunt de acord comasarea voluntară, pentru că, dacă luăm exemplul satului meu, eu sunt din Limpeziși. Până în 1968, Limpeziși era comună. Din 1968 s-a făcut alipire de Ciorani, ca și Movila. Deci noi până în 1968, ca administrație, erau două administrații: Ciorani cu Movila și Limpeziși de stătătoare”, a explicat primarul.
Edilul susține că decizia aparține populației, nu primarilor
Întrebat cum vede reorganizarea administrativ-teritorială și când ar putea avea loc comasarea voluntară, Dorin Moise a subliniat că decizia nu aparține autorităților locale, ci cetățenilor. „Acum văd așa foarte mulți primari că își spun imediat opinia. Nu e decizia la noi, decizia este la populație. Înainte ca Guvernul să dea decizia finală, din câte am auzit, doar din surse, că nu este oficial, că până la 1 martie să se facă reorganizarea aceasta prin referendum voluntar”, a spus el.
Primarul a atras atenția și asupra opoziției unor colegi față de reformă, despre care susține că ar avea motivații personale. „Unii primari care doresc să rămână în funcție pentru a avea un serviciu, noi trebuie să le explicăm oamenilor, pentru că noi aducem serviciile aproape de oameni, nu le luăm serviciile și le ducem în altă parte”, a afirmat Dorin Moise.
El a explicat că, în cazul desființării unei primării, activitatea cu cetățenii va continua prin cei doi funcționari rămași în instituție. „În ziua de astăzi, în anul 2026, nu avem era informaticii? Și atunci omul când vine va fi și rezolvat. I se va da adeverința pe loc”, a încheiat primarul.
Vrei să vezi mai des știrile Esential News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
