Nicușor Dan merge la Praga în ziua votului pentru Guvernul Mureșan
Președintele Nicușor Dan va efectua miercuri o vizită oficială la Praga, la invitația președintelui Republicii Cehe. Vizita are loc în aceeași zi în care Parlamentul de la București votează pentru învestirea Guvernului condus de Siegfried Mureșan.
Conform Administrației Prezidențiale, șeful statului român va avea întrevederi cu Președintele Petr Pavel, cu Prim-ministrul Andrej Babiš și cu președinții celor două camere ale Parlamentului ceh. De asemenea, agenda include o întâlnire cu membri ai comunității românești din Cehia.
Discuțiile se vor concentra pe cooperarea româno-cehă la nivel bilateral, european și în cadrul NATO, cu accent pe asigurarea securității Europei în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Vor fi abordate și teme de pe agenda europeană, precum și dezvoltarea legăturilor economice și a investițiilor, inclusiv în industria de apărare.
În aceeași zi, la București, are loc votul de învestitură pentru Guvernul Mureșan. Premierul desemnat și cabinetul său au nevoie de susținerea a cel puțin 233 de deputați și senatori pentru a primi încrederea Parlamentului. Săptămâna trecută, Siegfried Mureșan recunoștea că nu deținea voturile necesare, dar a declarat că nu își va depune mandatul și că dorește să ajungă la votul din legislativ.
Vrei să vezi mai des știrile Esential News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
