Mihai Fifor cere explicații oficiale privind prezența a trei generali la audierea lui Radu Miruță
Deputatul PSD Mihai Fifor a transmis marți o interpelare ministrului interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, prin care solicită explicații oficiale cu privire la prezența a trei generali ai Armatei Române la audierea unui candidat pentru funcția de ministru.
Într-o postare pe Facebook, Fifor a formulat întrebarea centrală a interpelării: „Cine a ordonat participarea a trei generali ai Armatei României la audierea cetățeanului Radu Miruță, candidat la funcția de ministru al Apărării Naționale? În baza cărui temei și cu ce misiune?”
Deputatul PSD a subliniat că la momentul audierii din 28 septembrie, Radu Miruță nu era ministrul Apărării Naționale, ci cetățeanul nominalizat pentru ocuparea unei funcții politice, venit în fața Comisiilor reunite pentru apărare ale Senatului și Camerei Deputaților pentru a solicita avizul parlamentar. Cu toate acestea, la audierea sa au fost prezenți trei ofițeri cu grad de general.
Fifor a solicitat Ministerului Apărării Naționale să precizeze cine sunt cei trei generali, cine a ordonat sau a aprobat prezența lor, în ce calitate oficială au participat, dacă au avut un ordin sau un mandat și care a fost misiunea concretă încredințată fiecăruia.
De asemenea, deputatul a cerut să i se spună dacă prezența generalilor a fost cerută oficial de comisiile parlamentare, arătând că, dacă Parlamentul nu a formulat o asemenea solicitare, Ministerul Apărării trebuie să spună clar cine a dat ordinul.
Fifor a evidențiat că ofițerii de rang înalt cunosc legea, Statutul cadrelor militare și obligațiile pe care le presupune statutul de militar, motiv pentru care explicațiile sunt necesare de la toți cei implicați. El a solicitat inclusiv transmiterea ordinelor, dispozițiilor sau mandatelor care au stat la baza prezenței celor trei generali, în măsura în care documentele nu sunt clasificate.
„Exercitarea unei funcții publice nu este discreționară”, a menționat deputatul PSD, adăugând că autoritatea funcției și resursele unei instituții fundamentale a statului nu pot fi folosite după bunul plac. El a afirmat că abuzul în exercitarea funcției înseamnă încălcarea legii și că, dacă răspunsurile vor confirma că resursele Ministerului Apărării au fost folosite în afara cadrului legal, atunci există o problemă care depășește o simplă chestiune de protocol.
În finalul postării, Fifor i s-a adresat direct lui Radu Miruță, precizând că pentru asemenea lucruri acesta a primit aviz negativ din partea Comisiilor reunite pentru apărare, și a concluzionat că regula elementară este că legea se respectă de toată lumea.
Vrei să vezi mai des știrile Esential News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
