Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, va candida la funcția de președinte al Consiliului Județean Brașov
Președintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă a anunțat candidatura Ministrului Dezvoltării, Adrian Veștea la președinția Consiliului Județean Brașov. „PNL le-a cerut liderilor să construiască. Și au construit în comune, orașe, județe. Poate nu întotdeauna ne-am îndeplinit obiectivele. Poate am și greșit. Dar am făcut-o cu bună credință. Avem cei mai buni primari și cei mai buni președinți de consilii județene. Sunt zone unde preponderant, natural se câștigă alegerile de către liberali. Iar chestiunea aceasta se întâmplă din 3 motive: 1, pentru că avem cei mai buni primari si cei mai buni candidați la CJ, consilii județene, 2. PNL e partidul cu cea mai bună și lungă credibilitate în România și Europa. 3. PNL a construit și românii au încredere să-I acorde votul pentru a construi”, a spus Nicolae Ciucă.
Liderul PNL a vorbit și despre candidatul comun PSD-PNL, la primăria Brașov, George Scripcaru, care în trecut a avut patru mandate în calitate de primar al municipiului Brașov. „Cu echipa liberalilor brașoveni va fi în continuare cel mai bun primar al brașovenilor”, a spus Nicolae Ciucă despre George Scripcaru. Acesta a mărturisit că pe Adrian Veștea l-a întâlnit prima dată când s-a organizat Consiliul Național la Poiana Brașov. „Ajungând să ne câștige încrederea, să părăsească președinția CJ și să vină ministru, pentru că venea din administrație, știa ce trebuie să aplice, ministerul e destinat să slujească județele, administrația locală. Nu a venit, a zis nu vin până nu termin aeroportul de la Brașov. Și iata-l ministru la Dezvoltare, dar mai degrabă spun iata-l președinte înapoi la Consiliul Județean”, a precizat Nicolae Ciucă.