Tensiuni la Ministerul Economiei: Daniel Zamfir așteaptă demisia secretarului general Adriana Miron
Ministrul Economiei, Daniel Zamfir, a declarat miercuri că speră să găsească pe masă demisia secretarului general al instituției, Adriana Miron. Reacția vine după ce Ilie Bolojan a semnat, marți, prelungirea mandatului acesteia cu șase luni, chiar înainte de a părăsi funcția de prim-ministru.
„Ieri, Ilie Bolojan a semnat prelungirea pe 6 luni a mandatului de secretar general al Ministerului Economiei, dnei Adriana Miron. Azi, când ajung la minister, sper să găsesc pe masă demisia doamnei în cauză”, a scris Daniel Zamfir pe Facebook.
Controverse legate de activitatea Adrianei Miron
Adriana Miron a fost condamnată în 2015 la doi ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu și fals intelectual. În luna mai, au apărut informații potrivit cărora ea a făcut parte din „grupul de lucru” pentru programul SAFE, deși fusese delegată în această structură de către fostul ministru al Economiei Irineu Darău.
De aproape un an, în spațiul public s-a ridicat întrebarea cine a decis direcționarea a miliarde de euro către companii de armament din străinătate și cine sunt persoanele care au negociat și au semnat alocarea, inclusiv suma de aproximativ 7 miliarde de euro către compania germană Rheinmetall. Guvernul a susținut constant că există un „grup de lucru”, fără a oferi detalii suplimentare, iar Cancelaria Prim-ministrului a precizat că nu pot fi oferite informații cu caracter personal despre delegații care fac parte din această structură.
Numiri contestate la o filială Romarm
Adriana Miron a fost numită administrator special la o filială Romarm, fără experiență în domeniu. Anterior, a ocupat funcția de city manager al Brașovului în perioada administrației conduse de Allen Coliban.
Răzvan Pîrcălăbescu, directorul Romarm, a explicat că filiala unde Adriana Miron este administrator special, Carfil S.A. Brașov, este implicată în proiecte precum drona românească. El nu a știut să spună cum a ajuns o persoană condamnată penal definitiv pentru abuz în serviciu și fals intelectual în astfel de poziții, precizând că funcția de administrator special este ocupată prin numire directă de către ministru.
Vrei să vezi mai des știrile Esential News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
