octombrie 21, 2026
Politica

Ilie Bolojan, în prima zi după premier: „Cred că am dat o speranță românilor”

Ilie Bolojan, în prima zi după premier: „Cred că am dat o speranță românilor”

Ilie Bolojan, mesaj după plecarea de la Palatul Victoria: „Cred că am dat o speranță românilor”

Fostul premier Ilie Bolojan a publicat miercuri dimineața, pe Facebook, un mesaj în care afirmă că, deși mandatul său la conducerea Guvernului s-a încheiat, responsabilitatea față de România continuă. El a subliniat că a fost o onoare să ocupe funcția de prim-ministru și le-a mulțumit românilor pentru înțelegerea de care au dat dovadă în fața greutăților prin care țara a trecut.

În mesajul adresat cetățenilor, Bolojan a susținut că a dovedit, în timpul mandatului său, că se poate guverna „fără minciună, cu respect pentru banul public și pentru cetățeni”. El a adăugat că încearcă să facă tot ce este omenește posibil pentru țară și a mulțumit colegilor, colaboratorilor și partenerilor.

„A fost o onoare să fiu prim-ministrul României. Am dovedit că se poate guverna și altfel, fără minciună, cu respect pentru banul public și pentru cetățeni. Cred că am dat o speranță românilor care își doresc o Românie corectă. Am încercat să fac tot ce a fost omenește posibil pentru țara noastră. Mulțumesc colegilor, colaboratorilor și partenerilor. Mulțumesc tuturor românilor pentru înțelegerea de care au dat dovadă în fața greutăților prin care a trebuit să trecem. Mandatul meu s-a încheiat, dar responsabilitatea față de România, nu. Am încredere în țara noastră. Dumnezeu să-i aibă în pază pe toți românii!”, a scris Bolojan.

Plecarea sa din fruntea Executivului vine la șase luni după ce a fost demis prin moțiune de cenzură de foștii parteneri de guvernare de la PSD. Parlamentul a votat învestirea Guvernului PSD-Niculescu, iar liberalii au anunțat că vor intra în opoziție.

Ilie Bolojan a declarat că vrea să construiască un „pol de modernizare” în România. În ultima conferință de presă susținută la Palatul Victoria, el a afirmat că nu a lăsat țara cu datorii, dar că problemele structurale rămân. Noul Cabinet condus de Luca Niculescu a depus marți seara jurământul la Palatul Cotroceni și a avut prima ședință de Guvern.

Vrei să vezi mai des știrile Esential News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.

Adaugă la sursele preferate pe Google