Nicușor Dan, prezent în tribune la meciul de rugby România – Tonga, alături de fiul său
Președintele Nicușor Dan a asistat vineri seara la partida de rugby dintre naționalele României și Tonga, desfășurată pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, în cadrul competiției World Rugby Nations Cup 2026. Șeful statului a venit la stadion însoțit de fiul său pentru a urmări meciul dintre cele două reprezentative.
Partida a început la ora 18:30 și face parte din etapa a patra a competiției. Este primul dintre cele trei meciuri pe care România le dispută acasă în luna noiembrie, urmând ca echipa națională să întâlnească Statele Unite ale Americii pe 14 noiembrie și Canada pe 20 noiembrie.
Meciul cu Tonga deschide runda a patra a competiției, care continuă sâmbătă cu partidele Georgia – Canada, la Tbilisi, Portugalia – Chile, la Lisabona, și Spania – Uruguay, la Madrid.
Vrei să vezi mai des știrile Esential News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
