Luca Niculescu mulțumește PSD și mizează pe voturile PNL și UDMR pentru învestitură
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că este optimist în privința votului de învestitură pe care urmează să îl primească în Parlament, după ce PSD a decis să se alăture guvernării. El a mulțumit social-democraților pentru această decizie și a menționat că PNL, UDMR și grupul minorităților au anunțat că vor susține executivul, chiar dacă liberalii și maghiarii nu vor intra la guvernare.
„Sunt optimist. Am văzut decizia de aseară a PSD. Le mulțumesc că au decis să se alăture acestei guvernări. Deci e deja un semnal important. Am văzut și deciziile pe care le-au anunțat PNL, UDMR și grupul minorităților, care a fost primul care și-a anunțat susținerea și le mulțumesc. În ceea ce privește PNL și UDMR, nu vor intra la guvernare, dar au anunțat că vor vota acest guvern, deoarece este momentul să ieșim din această criză politică”, a afirmat Niculescu.
Premierul desemnat a explicat că a fost deschis mai multor formule de guvernare – un guvern politic, unul politic mixt, cu politicieni și independenți, sau unul tehnocrat – și că și-ar fi dorit ca mai multe partide să facă parte din executiv. El a subliniat însă că prioritatea a fost formarea unui guvern funcțional după lunile de interimat.
Indexarea pensiilor, anunțată pentru anul viitor
Cea mai clară promisiune făcută de Luca Niculescu vizează pensiile, care vor fi indexate în 2027, după doi ani în care indexarea nu a avut loc. „Vor fi indexate pensiile de anul viitor, după doi ani în care nu s-a întâmplat acest lucru. Acesta este un lucru pozitiv de care vor beneficia mulți români”, a declarat el.
În privința salariului minim, premierul desemnat a evitat să anunțe o sumă sau un procent, dar a lăsat deschisă posibilitatea unor vești bune. „Este o discuție și despre el și este foarte posibil să existe vești bune. Nu vă pot da mai multe cifre, pentru că trebuie să vedem cum stau cifrele după rectificare”, a spus acesta.
Taxele și impozitele, condiționate de situația bugetului
Întrebat dacă ia în calcul o scădere a TVA, Niculescu a răspuns că viitorul Guvern nu are încă toate datele necesare pentru a stabili exact cum vor arăta taxele și impozitele anul viitor. „Dorința noastră este de a nu crește taxele și impozitele în 2027”, a precizat el, refuzând însă să transforme această intenție într-o promisiune fermă până la clarificarea situației bugetare.
„Cum spuneam, până nu avem toate cifrele, până nu știm cum încheiem acest an, până nu știm cum stăm cu banii din PNRR, evit să fac promisiuni. Le veți vedea foarte curând în legea bugetului, pe care trebuie să o terminăm cât mai repede, după ce încheiem rectificarea bugetară”, a explicat premierul desemnat.
El a subliniat că eventualele măsuri sociale trebuie construite astfel încât cheltuielile să nu depășească ținta de deficit asumată de România. „Mă bazez pe înțelegerile pe care le vom face cu câteva partide, mai ales în ceea ce privește ținta de deficit pe care România trebuie să o respecte. Adică cheltuielile pe care le vom face nu vor depăși această țintă”, a spus el, adăugând că oamenii trebuie să simtă o îmbunătățire a nivelului de trai.
Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, convenită de partide
Pentru mediul de afaceri, Luca Niculescu a indicat două direcții: continuarea planului de relansare economică, în valoare de 5 miliarde de euro, și eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri. El a spus că desființarea acestui impozit este o măsură convenită de toate partidele și că ea a fost cerută de mediul de afaceri, fiind considerată responsabilă pentru reducerea investițiilor străine în România.
Dacia, printre prioritățile noului Guvern
Întrebat despre situația companiei Dacia, Niculescu nu a promis un sprijin financiar concret, dar a anunțat că vrea să discute rapid cu reprezentanții companiilor străine și românești, cu sindicatele și cu reprezentanții Dacia. „Iau în calcul dialogul. Trebuie să discut foarte repede cu reprezentanții companiilor străine, românești, cu sindicatele și, evident, Dacia va fi printre priorități”, a declarat el, subliniind importanța companiei pentru economia României.
„Dacia este unul dintre cei mai mari contributori la PIB-ul României, reprezintă o bună parte din exporturi. România nu își poate permite să piardă o asemenea întreprindere”, a mai spus premierul desemnat.
Vrei să vezi mai des știrile Esential News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
