Ministerul Educației ar putea avea doi miniștri în Guvernul Niculescu
Ministerul Educației din viitorul Guvern condus de Luca Niculescu ar urma să aibă doi miniștri, potrivit informațiilor din surse politice. Portofoliul ar urma să fie împărțit între Sorin Costreie, în prezent consilier prezidențial pe probleme de educație, și Sorin-Gabriel Ionescu, consilier local PSD din Timișoara.
Sorin Costreie, propunerea pentru funcția de ministru al Educației
Sorin Costreie este propunerea lui Luca Niculescu pentru funcția de ministru al Educației. El este profesor la Facultatea de Filosofie a Universității din București, specializat în filosofia matematicii, filosofia limbajului, filosofia logicii și filosofia științei. În prezent, acesta ocupă și funcția de consilier prezidențial pe probleme de educație.
Cine este Sorin-Gabriel Ionescu, posibil ministru delegat pentru preuniversitar
Sorin-Gabriel Ionescu ar urma să fie ministru delegat pentru învățământul preuniversitar. El este profesor de istorie și conduce Colegiul Național Bănățean din Timișoara din anul 2014, unul dintre liceele de top din oraș. În trecut, Ionescu a fost și inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Timiș.
Ionescu este membru PSD de 26 de ani și a ocupat mai multe funcții politice. A fost consilier local al municipiului Timișoara în mandatul 2016-2020, iar în ianuarie 2022 a fost numit subprefect de Timiș, la propunerea PSD. A renunțat la funcția de subprefect pentru a candida pentru un nou mandat de consilier local. „Nu poți fi în același timp și candidat, și organizator al alegerilor“, a declarat el la acea vreme. De asemenea, a fost în cărți pentru a candida la Primăria Timișoarei.
Atribuțiile celor doi miniștri, încă neclare
Nu este clar care vor fi atribuțiile lui Sorin-Gabriel Ionescu în calitate de ministru delegat pentru învățământul preuniversitar sau cum își va împărți competențele cu Sorin Costreie. Toți miniștrii care vor fi propuși de Luca Niculescu Parlamentului vor fi audiați în comisiile de specialitate.
Vrei să vezi mai des știrile Esential News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
