Deputat USR depune plângere penală pentru trădare împotriva lui Grindeanu, Simion și Bogdan Ivan
Deputatul USR Alexandru Dimitriu a anunțat că a depus o plângere penală pentru trădare împotriva lui Sorin Grindeanu, George Simion și a fostului ministru Bogdan Ivan, în contextul scandalului generat de investigația publicației americane The Wall Street Journal.
Potrivit deputatului USR, plângerea vizează modul în care cei trei au acționat în legătură cu presupusele presiuni externe care ar fi dus la demiterea Guvernului Bolojan. Alexandru Dimitriu a făcut anunțul într-o postare pe Facebook, unde a oferit detalii despre demersul său.
Publicația americană a relatat că ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi afirmat că Statele Unite au contribuit la căderea Guvernului Bolojan și că pot face acest lucru „oricărei țări”. Investigarea WSJ a detaliat și promovarea făcută de ambasadoare firmei grecești Aktor, prezentă în România în mai multe proiecte de infrastructură.
Guvernul Bolojan a fost demis pe 5 mai, în urma votului la moțiunea de cenzură susținută de PSD, AUR și grupul PACE. Moțiunea a fost adoptată cu voturile a 281 de parlamentari.
În postarea sa, Alexandru Dimitriu a solicitat procurorilor ca cei trei să fie cercetați pentru că ar fi negociat cu o putere străină aservirea și subminarea economică a României. Deputatul USR a ridicat o serie de întrebări legate de rolul fiecăruia dintre cei vizați în acest dosar.
„Povestea asta nu poate rămâne așa. Când statul român ajunge să fie penetrat la vârf și președinți de partide vând suveranitatea și securitatea economică a României, chiar suntem în fața unui act de trădare pedepsit de legea penală”, a scris Alexandru Dimitriu.
Deputatul USR susține că, dincolo de întâlnirea privată la restaurant, acțiunile celor trei ar fi lăsat urme scrise. El menționează că Bogdan Ivan, în calitate de ministru al Economiei, ar fi făcut presiuni oficiale la președintele României și la premier și ar fi cerut implicarea SRI pentru ca o afacere păguboasă pentru statul român să fie perfectată.
Alexandru Dimitriu întreabă ce căuta Sorin Grindeanu la această întâlnire și ce rol a avut în presupusul complot, ce înțelegeri ascunse ar fi perfectat George Simion și de ce a sprijinit planul de demitere a guvernului, așa cum pretinde ambasadoarea SUA la Atena că ar fi ordonat.
Deputatul USR mai întreabă ce ordine ar fi primit Bogdan Ivan pentru a face presiuni la cel mai înalt nivel al statului român în vederea subminării economice a României. „Sunt întrebări la care orice român merită un răspuns. Adevărul trebuie să iasă la iveală complet!”, a conchis Alexandru Dimitriu în postarea sa.

