noiembrie 12, 2026
Politica

Ciucu refuză protestul AUR: „Se anunță violențe. Nu vrem scene ca în Paris”

Ciucu refuză protestul AUR: „Se anunță violențe. Nu vrem scene ca în Paris”

Ciucu respinge protestul AUR anunțat pentru sâmbătă: „Se anunță violențe, nu vrem scene ca în Paris”

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că nu acceptă organizarea protestului anunțat de președintele AUR, George Simion, pentru sâmbătă, invocând riscurile de violență și suprapunerea cu un eveniment sportiv important. Potrivit edilului, nu există deocamdată o cerere depusă în acest sens.

„Eu nu știu să fi depus cineva o cerere. Să vină domnul Simion să spună unde a depus una. O comisie întreagă decide dacă avizează sau nu. Trebuie ținut cont că sâmbătă e și un meci important, și evenimente culturale. Am văzut că se anunță violențe. Nu vrem să vedem scene ca în Paris, cu magazine vandalizate”, a afirmat Ciprian Ciucu.

George Simion a anunțat joi că AUR organizează sâmbătă, de la ora 10,00, un protest în fața Primăriei Capitalei, „față de atacul la libertatea adunărilor publice dat de Ciprian Ciucu”. Liderul AUR a menționat că reprezentantul formațiunii, Nicolae Voiculeț, participă joi la o ședință de ordine publică la Primărie privind protestul de sâmbătă, de la ora 14,00, din fața Palatului Parlamentului.

„Circa 100 de parlamentari, europarlamentari și diplomați, inclusiv americani, vor observa sâmbătă la București dacă libertatea de exprimare este respectată în România. Veniți fiecare cu steagul. Veniți cu pace în suflete. Sâmbătă e Lăsatul Secului. Nu ne vom lăsa provocați de nimeni, nu vom deveni violenți, nu vom fi dictatori cum sunt ei. Toți cei care, din motive obiective, nu pot fi la București – vă rugăm să fiți mobilizați în mediul online”, a scris Simion pe Facebook.

Primăria Capitalei a respins recent solicitarea de autorizare a mitingului organizat de AUR pentru 14 noiembrie, în fața Palatului Parlamentului, după ce Jandarmeria și Poliția Capitalei au avertizat că manifestația ar putea genera incidente violente și probleme de ordine publică.

În aceeași zi, la București sunt așteptați aproximativ 3.000 de suporteri polonezi, cu ocazia meciului de fotbal România-Polonia din Liga Națiunilor UEFA. Jandarmeria a avertizat asupra unor riscuri de securitate legate de manifestația programată pe 14 noiembrie, în contextul în care suporterii polonezi ar putea ajunge în centrul Capitalei în același interval.

Potrivit unor surse, la protestul anunțat de partidul condus de George Simion și-ar fi anunțat participarea și reprezentanți ai partidului german Alternativa pentru Germania (AfD).

Vrei să vezi mai des știrile Esential News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.

Adaugă la sursele preferate pe Google