AUR contestă autenticitatea stenogramelor din dosarul lui Călin Georgescu
Purtătorul de cuvânt al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), Ștefan Avrămescu, a declarat marți că veridicitatea stenogramelor din dosarul lui Călin Georgescu, în care apare numele lui George Simion, ridică semne de întrebare. El a susținut că este vorba despre „o capcană, ca să ne dezicem noi, ca partid, de el”.
„Noi, încă de ieri, am spus că ce se întâmplă e un abuz și avem de-a face cu un proces politic. Întrebarea noastră a fost care sunt probele de la dosar pentru care a fost arestat Călin Georgescu, mă rog, reținut 24 de ore, pentru că am văzut în ultimele zile o serie de informații scurse pe surse: ieri aflam că un ecuson de Cavaler de Malta a fost prezentat ca o legitimație de senator, iar azi aflăm de stenograme a căror veridicitate ridică niște semne de întrebare. Eu cred că sunt tentative de dezbinare și nu avem de ce să credem aceste stenograme. De-a lungul timpului au mai apărut astfel de stenograme. Dacă dumneavoastră aveți certitudinea cu privire la faptul că exact aceste lucruri au fost spuse, lăsați-mă să mă îndoiesc. Această retorică, plus ce se întâmplă zilele acestea cu așa-zisele stenograme, vor să facă lumea să se îndoiască de această relație dintre Simion și Georgescu, deși se poate vedea din toate acțiunile noastre că au fost comune. Mă refer la acțiuni în care Georgescu a fost alături de Simion. Dumneavoastră spuneți de proteste care nu au fost organizate de AUR. Vreți să-mi spuneți mie că AUR are această capacitate de a manipula oameni? De-a lungul timpului au fost tot felul de instigatori”, a afirmat Ștefan Avrămescu.
Întrebat despre veniturile lui Călin Georgescu, purtătorul de cuvânt al AUR a subliniat că nu poate oferi asemenea informații. „Cred că fiecare om poate să-și justifice banii și trebuie să facă asta, nu pot eu să comentez astfel de lucruri. Dacă vreți să vă spun eu de unde are surse de venit, eu nu pot să dau asemenea informații. Există o serie de acuzații în acest dosar. Până la o decizie definitivă, e nevinovat. Nu pot eu să comentez. Noi am rămas la faptul că îl susținem pe Georgescu și nu ne dezicem”, a adăugat el.
Întrebat dacă, în cazul unor alegeri anticipate, Călin Georgescu s-ar afla pe listele AUR, Avrămescu a răspuns că acest lucru depinde foarte mult și de ce vrea el. „Depinde foarte mult și de ce vrea. Este o persoană liberă care are toate drepturile. Eu nu fac listele de parlamentari și nici nu cred că e cazul să vorbim. Relația dintre Georgescu și Simion este foarte bună, au existat atât de multe acțiuni împreună, acolo unde ne-am coordonat. Ceea ce se încearcă prin diverse teorii, că ar exista o ruptură sau o răcire, sunt doar încercări de dezbinare și nimic mai mult”, a precizat el.
Ștefan Avrămescu a calificat stenogramele drept „false” și „o capcană”. „Nu vi se pare o coincidență modul în care apar aceste dosare? Adică momentul politic în care ne aflăm e că AUR a zis că nu va vota un guvern din care nu face parte. A apărut acest dosar ieri, astăzi am văzut decizia unui judecător. Ieri s-au făcut o serie de acțiuni ale procurorilor, astăzi am avut o decizie a judecătorilor. Nu putem exclude această coincidență cu privire la momentul politic în care ne aflăm. Am vorbit de poliție politică din partea aceluiași sistem care în urmă cu ani de zile făcea același spectacol. Sistemul, am spus de atâtea ori, e format din mai multe persoane. Am avut un binom în urmă cu câțiva ani, am avut atâtea exemple. Vorbim de o capcană, ca să ne dezicem noi, ca partid, de el. Se pot pune presiuni asupra celor care îl susțin pe Georgescu, oamenilor care sunt în anturajul lui. Inclusiv partidul AUR a spus că îl susține”, a mai spus el.
Reacția AUR vine după ce Călin Georgescu ar fi declarat, potrivit stenogramelor, că „misiunea” sa era „să deconspire tot sistemul, inclusiv pe Simion, la final”. „Aceasta e dovada precisă că avem de-a face cu un proces politic”, a afirmat purtătorul de cuvânt al partidului.
În stenogramele din referatul prin care procurorii DIICOT cer arestarea pentru 30 de zile a lui Călin Georgescu și Ionel Rusen, fostul candidat la prezidențiale i-ar fi spus omului de afaceri că „misiunea” sa este să deconspire tot „sistemul”, inclusiv pe „Simion”.
Conform acelorași stenograme, Călin Georgescu plănuia să plece și să se stabilească în Italia după ce ar fi scăpat de controlul judiciar în dosarul de tentativă la lovitură de stat. El ar fi vrut să își cumpere o vilă în regiunea Toscana, i-ar fi cerut omului de afaceri Ionel Rusen să-i găsească o proprietate care să îndeplinească mai multe condiții: să fie izolată, să aibă teren și o anexă „pentru servitori”. Georgescu i-ar mai fi spus acestuia că banii nu erau o problemă: „Financiar avem tot ce ne trebuie”.

