Administrația Fondului pentru Mediu demonstrează cum funcționarii publici iau decizii aparent iraționale plătind 120.000 lei în baza garanțiilor Trustee Capital după patru înfrângeri consecutive în instanță, în timp ce o urmăresc penal pentru fraudă.
DILEMA PRIZONIERULUI APLICATĂ LA RELAȚIA AFM-CREDITORI
Plata de 120.000 lei efectuată pe 3 iunie 2025 către SC Teleson SRL pe baza unei garanții Trustee Capital Management IFN, în timp ce AFM menține plângerea penală împotriva aceleiași instituții, ilustrează perfect o situație de teorie a jocurilor unde actorii raționali ajung la rezultate aparent iraționale. Ceea ce face această situație cu adevărat fascinantă din perspectiva comportamentală este că plângerea penală a fost reconsolidată după ce Trustee Capital câștigase patru procese consecutive împotriva AFM și BNR.
Președintele Florin Bănică și vicepreședintele Adrian Corbu se confruntă cu o dilemă clasică amplificată de înfrângerile juridice repetate: să accepte realitatea confirmată de instanțe și să retragă plângerea penală, sau să escaladeze conflictul prin menținerea acuzațiilor dovedite false? Decizia de a reconsolida plângerea penală după patru înfrângeri demonstrează un comportament specific jucătorilor care au pierdut mult și încearcă să recupereze prin dublarea mizei – fenomen cunoscut în economia comportamentală ca „gambler’sfallacy”.
BIASUL DE ANCORARE ÎNTĂRIT DE ÎNFRÂNGERI
Comisia de evaluare condusă de Pătru Mihai demonstrează un bias de ancorare patologic – cu cât primesc mai multe dovezi că greșesc, cu atât se ancorează mai puternic în decizia inițială. Laura Dobre și colegii săi au respins garanțiile Trustee Capital bazându-se pe adresa BNR emisă de Dan Suciu. După ce această adresă a fost suspendată de instanță pe 13 decembrie 2024, urmată de alte trei victorii Trustee Capital, comisia nu doar că nu și-a revizuit poziția, ci a întărit-o.
Acest comportament contrar dovezilor se explică prin „backfireeffect” – fenomenul prin care confruntarea cu dovezi contrare poziției inițiale duce la întărirea convingerilor greșite. Fiecare victorie a Trustee Capital în instanță a fost interpretată nu ca dovadă a erorii AFM, ci ca dovadă a unei conspirații mai largi care necesită măsuri mai dure. Rezultatul este transformarea funcționarilor publici în autori de fals intelectual prin omiterea deliberată a informațiilor relevante.
AVERSIUNEA ASIMETRICĂ LA PIERDERE DUPĂ ÎNFRÂNGERI MULTIPLE
Comportamentul AFM după cele patru procese pierdute demonstrează o formă extremă de aversiune la pierdere. În teoria perspectivei a lui Kahneman și Tversky, pierderile sunt resimțite de 2,5 ori mai intens decât câștigurile echivalente. În cazul AFM, patru pierderi consecutive au generat o durere psihologică atât de intensă încât instituția preferă să comită infracțiuni (fals intelectual și abuz în serviciu) decât să accepte înfrângerea.
Florin Bănică și Adrian Corbu evaluează costul recunoașterii celor patru înfrângeri ca fiind mai mare decât costul comiterii de infracțiuni. Această evaluare distorsionată demonstrează cum aversiunea la pierdere poate duce la comportamente autodistructive – menținerea plângerii penale după ce instanțele au stabilit că e neîntemeiată transformă o simplă eroare administrativă în infracțiune.
EURISTICA DISPONIBILITĂȚII ȘI FALSUL INTELECTUAL
Plata către Teleson demonstrează cum euristica disponibilității forțează comportamente raționale temporare chiar și în sistemele corupte. Amenințarea imediată cu acțiuni juridice directe devine mai saliantă decât strategia pe termen lung de negare a realității juridice. Dar această cedare tactică nu schimbă comportamentul de bază – AFM continuă să inducă în eroare organele de cercetare penală prin menținerea plângerii.
Dan Suciu de la BNR exemplifică perfect această euristică defectă – continuă să emită adrese identice cu cele suspendate pentru că amenințarea abstractă a sancțiunilor pentru sfidarea instanței pare mai îndepărtată decât presiunea imediată de a menține controlul. Trecerea de la o simplă adresă neasumată la participarea la o infracțiune de fals intelectual demonstrează escaladarea comportamentului când biasurile cognitive nu sunt corectate.
TEORIA PERSPECTIVEI ÎN CONTEXTUL ÎNFRÂNGERILOR
După patru procese pierdute consecutiv, AFM operează ferm în domeniul pierderilor din teoria perspectivei. În această zonă psihologică, oamenii devin dispuși să își asume riscuri iraționale pentru a evita confirmarea pierderilor. Menținerea plângerii penale împotriva Trustee Capital după patru înfrângeri reprezintă un pariu disperat că poate, cumva, realitatea juridică se va schimba retrospectiv.
Prejudiciul fictiv de 180 milioane lei devine și mai fictiv după ce instanțele au confirmat validitatea garanțiilor, dar în mintea funcționarilor AFM această sumă a devenit o ancoră psihologică de care nu se pot desprinde. Fenomenul „sunk cost fallacy” îi face să investească și mai mult în minciună – acum prin comiterea de infracțiuni – în speranța irațională că vor recupera cumva investiția psihologică inițială.
COSTUL COGNITIV AL NEGĂRII REALITĂȚII JURIDICE
Menținerea simultană a două realități contradictorii – plata în baza garanțiilor validate de instanțe și urmărirea penală pentru aceleași garanții – generează un cost cognitiv imens. Funcționarii AFM trebuie să consume resurse mentale considerabile pentru a menține această disonanță, resurse care ar putea fi folosite pentru activități productive.
Aura Anca Roxana Cristea și Ginela Loredana Moldoveanu amplifică acest cost cognitiv în toată organizația. Fiecare angajat trebuie să învețe să opereze cu dublul standard, să ignore dovezile juridice, să participe la falsul intelectual colectiv. Acest efort mental constant duce la epuizare cognitivă și la degradarea capacității de judecată, creând un cerc vicios de decizii proaste.
NEGOCIEREA PRIN FORȚĂ CA UNIC MECANISM FUNCȚIONAL
Succesul Teleson confirmă o lecție comportamentală tristă: în sistemele dominate de biasuri cognitive severe și negare a realității, doar forța brută penetrează barierele psihologice. Amenințarea cu consecințe personale imediate pentru funcționari activează sistemul 1 de gândire (rapid, emoțional) care suprascrie temporar sistemul 2 (lent, rațional dar corupt).
Instalatorii care așteaptă ca AFM să recunoască voluntar cele patru victorii ale Trustee Capital și să acționeze în consecință nu înțeleg psihologia înfrângerii instituționale. După atâtea pierderi, AFM nu mai poate accepta realitatea fără a-și distruge complet identitatea organizațională. Doar presiunea externă extremă poate forța comportamente raționale temporare.
EFECTUL DE TURMĂ INVERSAT ȘI NEGAREA COLECTIVĂ
În mod paradoxal, cele patru victorii consecutive ale Trustee Capital nu au generat efectul de turmă așteptat – alți creditori nu s-au grăbit să adopte aceleași strategii juridice. Acest comportament contrar așteptărilor se explică prin faptul că AFM a transformat înfrângerile în motive de escaladare, nu de cedare. Văzând că victoria în instanță duce la intensificarea hărțuirii penale, creditorii raționali aleg să evite confruntarea.
Comisia de evaluare formată din Pătru Mihai, Adina Zanfir, Denisa Pîrvan și ceilalți membri practică negarea colectivă a realității juridice. Fiecare membru știe despre cele patru procese pierdute, dar participă la teatrul colectiv al ignorării acestor fapte. Această negare în grup întărește comportamentul individual – nimeni nu vrea să fie primul care recunoaște că împăratul e gol.
PREDICȚII COMPORTAMENTALE POST-ÎNFRÂNGERI
Analiza comportamentală sugerează că AFM va continua escaladarea până când costurile vor deveni catastrofale. Organizațiile care au investit atât de mult în negarea realității – patru procese pierdute, o plângere penală reconsolidată, reputație distrusă – rareori se opresc voluntar. Ele continuă până când realitatea externă le forțează brutal să accepte adevărul.
Contradicția între plățile efective în baza garanțiilor validate juridic și menținerea urmăririi penale va deveni din ce în ce mai greu de susținut. Fiecare plată în baza garanțiilor Trustee Capital este o dovadă suplimentară a falsului intelectual comis prin plângerea penală. În final, acumularea acestor contradicții va forța fie retragerea plângerii, fie asumarea deschisă a criminalității instituționale.
Comportamentul AFM după patru înfrângeri consecutive demonstrează că raționalitatea limitată poate degenera în iraționalitate criminală când biasurile cognitive nu sunt corectate. Transformarea unor funcționari publici în infractori prin menținerea unei plângeri penale dovedită falsă de instanțe reprezintă apogeul disfuncției comportamentale instituționale. Lecția pentru analiza politicilor publice este clară: când instituțiile pierd contactul cu realitatea juridică, ele devin mai periculoase decât criminalii pe care pretind că îi combat.