octombrie 14, 2024
Justitie

Combaterea eficientă a corupției este o temă importantă.

Combaterea eficientă a corupției, a marii corupții, indiferent de tensiunile sociale sau preocupările generate de contextul politic, a fost, este și va fi o temă de mare interes pentru toți cetățenii

„Dar acest an important pentru societatea noastră, în care vom avea toate tipurile de alegeri posibile, îmi doresc ca DNA să îl gestioneze ca o instituție de elită. Să ignore zgomotul de fond, să își facă doar datoria, să facă performanță. Nu în principal pe criteriul cantitativ, ci referitor la calitatea dosarelor întocmite, confirmată de soluțiile obținute în instanță.

Acesta a fost mesajul pe care l-am transmis azi colegilor din DNA la bilanțul pe anul 2023.

Felicitări domnului Procuror-șef Marius Voineag și echipei sale pentru tot ce au realizat în anul trecut! De la țintele fixate prin PNRR ori prin strategiile naționale sau sectoriale, în special Strategia Națională Anticorupție și Strategia de Dezvoltare a Sistemului Judiciar, la un regulament nou al instituției, la provocări legate de resursele financiare, de personal.

Am încredere că și de aici înainte colaborarea instituțională Ministerul Justiției – DNA va lucra la fel de eficient în aceeași direcție: de întărire a încrederii populației în sistemul de justiție”, a precizat Ministrul Justiției, Alina Gorghiu.

Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.15 pentru completarea specialităților de personal aeronautic prevăzute în Statutul personalului aeronautic din aviația militară a României, aprobat prin Legea nr. 35/1990, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 125 din 14 februarie.

Prin noile prevederi au fost completate specialitățile de personal aeronautic din categoria navigatorilor de sol, prevăzute în Statutul personalului aeronautic din aviația militară a României, astfel:

♦ pilot la distanță – personalul care execută programarea și/sau controlul de la distanță, prin stațiile de control terestre/aeriene/de la bordul navelor, în zbor și pe suprafețele de manevră, a aeronavelor fără pilot/echipaj uman la bord, cu masa maximă la decolare mai mare sau egală cu 150 kg;

♦ operator la distanță – personalul care execută programarea și/sau controlul de la distanță, prin stațiile de control terestre/aeriene/de la bordul navelor, în zbor și pe suprafețele de manevră, a aeronavelor fără pilot/echipaj uman la bord, cu masa maximă la decolare mai mică de 150 kg;

♦ operator sarcină utilă – personalul care execută controlul de la distanță, prin stațiile de control terestre/aeriene/de la bordul navelor, în zbor și pe suprafețele de manevră, al sarcinii utile acroșate aeronavei fără pilot/echipaj uman la bord, al senzorilor, sistemelor de comunicații și informatică și sistemelor de armament, mai puțin al acelor elemente care fac parte din configurația standard de zbor.

Sursa: incisivdeprahova.ro