Pensiile se indexează în 2027. Ministrul Muncii anunță o creștere de aproximativ 7,7%
Pensiile din România vor fi indexate la începutul anului viitor, a anunțat ministrul Muncii, Florin Manole. Potrivit declarațiilor sale, majorarea se va face „cu respectarea legii”, ceea ce înseamnă un procent de aproximativ 7,7%. Ministrul a precizat că nu există nicio discuție despre înghețarea pensiilor sau despre împărțirea majorării în mai multe tranșe.
„Pensiile se vor indexa, se vor majora, anul viitor. Nu am avut nicio discuție și nu am nicio simulare despre două tranșe sau trei tranșe, sau un mix de one-off cu… Deocamdată avem un singur scenariu: acela al respectării legii”, a declarat Florin Manole.
Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie pentru pensionarii cu venituri mici
Pensionarii cu pensii de până la 3.000 de lei vor primi, odată cu pensia din luna decembrie, jumătate din ajutoarele one-off stabilite la începutul anului. Sumele acordate vor fi cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de nivelul venitului.
Astfel, pensionarii cu pensia până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei, cei cu pensia între 1.501 și 2.000 de lei vor primi 400 de lei, iar cei cu pensia între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
„Odată cu pensia vine și acel sprijin pentru pensionari, se va primi jumătate din cuantumul stabilit la începutul anului. Avem trei praguri de venit, până la 1.500 de lei pensia, până la 2.000 de lei și până la 3.000 de lei”, a explicat ministrul Muncii.
Rectificarea bugetară, necesară pentru plata pensiilor până la finalul anului
Florin Manole a declarat că, fără rectificarea bugetară adoptată de urgență, nu ar fi existat fonduri pentru achitarea pensiilor până la finalul anului. Ministrul a dat asigurări că pensionarii își vor primi drepturile la timp.
„Rectificarea de astăzi este da, și pentru Casa de Pensii și pentru ANOFM. Cu siguranță dacă nu exista un nou guvern care să facă rectificarea ar fi existat probleme și în domeniul social și în domeniul pensiilor și al sănătății”, a spus Florin Manole.
Cum se calculează majorarea de 7,7%
Potrivit Legii pensiilor, valoarea punctului de referință se majorează anual, în luna ianuarie, cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. Pentru indexarea din 2027 sunt utilizați indicatorii definitivi cunoscuți în 2026 pentru anul calendaristic anterior, respectiv datele din 2025.
Rata medie anuală a inflației în 2025 a fost de 7,3%, iar câștigul salarial mediu brut a crescut cu 8,1%, ceea ce înseamnă o creștere reală a salariului mediu brut de 0,8%. Jumătate din această creștere, conform formulei din lege, reprezintă 0,4 puncte procentuale. Rezultatul calculului este de 7,3% plus 0,4%, adică 7,7%.
Dacă acest procent s-ar aplica integral, o pensie de 3.000 de lei ar crește cu aproximativ 231 de lei, până la 3.231 de lei. O pensie de 4.000 de lei ar primi 308 lei în plus și ar ajunge la 4.308 lei, iar o pensie de 5.000 de lei ar crește cu 385 de lei, până la 5.385 de lei.
Bugetul pentru 2027, în lucru
În paralel, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, elaborează bugetul pentru anul 2027. Atât premierul Luca Niculescu, cât și președintele Nicușor Dan și-au exprimat dorința ca acest buget să fie adoptat înainte de începerea anului viitor.
Ministrul Finanțelor a descris construcția bugetului ca fiind complicată, având în vedere că România pierde 1,5 puncte procentuale din PIB din PNRR. „Va fi un buget complicat de construit, pierdem 1,5 puncte procentuale din PIB PNRR și trebuie să acceptăm că pot fi și astfel de momente când trebuie să ne bazăm și pe noi înșine, nu neapărat pe fonduri europene. Anul viitor este între două cicluri: finalizarea PNRR, dar noul cadru financiar începe din 2028”, a declarat Alexandru Nazare.
Ministrul Finanțelor a precizat că nu își dorește creșterea taxelor și că obiectivul este asigurarea resurselor pentru protecția persoanelor vulnerabile și pentru investiții, într-un mod responsabil, care să mențină ratingul de țară intact. La rândul său, premierul Luca Niculescu a afirmat că Guvernul nu dorește nici majorări de taxe și impozite, nici taxe noi în 2027.
Vrei să vezi mai des știrile Esential News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
