Deficitul bugetar al României a scăzut la 3,81% din PIB în primele nouă luni din 2026
Deficitul bugetar al României a coborât la 3,81% din PIB în primele nouă luni din 2026, de la 5,31% în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor privind execuția bugetară publicate de Ministerul Finanțelor. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a avertizat însă că rezultatul nu este un motiv de relaxare fiscală și că bugetul pe 2027 va fi construit doar pe venituri sigure.
În cifre absolute, execuția bugetară la sfârșitul lui septembrie s-a încheiat cu un deficit de 78,3 miliarde de lei, față de 102,47 miliarde de lei în primele nouă luni din 2025, a precizat Nazare. Scăderea se datorează în principal creșterii veniturilor, care au urcat cu 11,9%, până la 522,69 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile au avansat cu 5,5%.
Venituri în creștere și investiții publice majorate
Încasările din TVA au crescut cu 24,8%, iar cele din contribuțiile de asigurări cu 6,8%. În același timp, cheltuielile de personal au scăzut cu 4,43 miliarde de lei. Reducerea deficitului nu a afectat investițiile publice, care au ajuns la 107,77 miliarde de lei, cu 25,15 miliarde de lei peste nivelul de anul trecut. Peste 70% dintre acestea au fost finanțate din fonduri europene, a explicat ministrul Finanțelor.
Potrivit acestuia, veniturile din fonduri europene au crescut cu 39,8%, iar plățile pentru proiectele finanțate prin PNRR și alte programe europene cu 48,8%. Ministrul a amintit că, în urmă cu un an, pe fondul procedurii de deficit excesiv, chiar accesul României la aceste fonduri era pus sub semnul întrebării. România a încasat până acum 13,27 miliarde de euro prin PNRR și mai are de primit 6,43 miliarde de euro, aferenți cererilor de plată 5 și 6, care trebuie validate de Comisia Europeană.
Riscuri pentru bugetul pe 2026 și presiuni pe cheltuieli
Nazare atrage atenția că bugetul pe 2026 a fost construit pe ipoteza încasării integrale a acestor bani. Dacă o parte din sume nu vor fi aprobate, cheltuielile deja efectuate vor apăsa pe bugetul național și vor crește deficitul. Din acest motiv, Ministerul Finanțelor a cerut ministerelor clarificări privind stadiul real al proiectelor. „Contractele semnate, alocările prevăzute și sumele estimate nu pot fi confundate cu investițiile finalizate sau cu finanțarea efectiv disponibilă”, a explicat ministrul.
Presiunea asupra bugetului rămâne ridicată, a subliniat Nazare. Cheltuielile cu dobânzile au ajuns la 50,63 miliarde de lei, cu 10,69 miliarde de lei mai mult decât anul trecut. Statul trebuie să gestioneze și obligații acumulate în timp, precum titluri executorii de peste 13 miliarde de lei scadente în 2026, presiuni de finanțare în sistemul de sănătate, decontări pentru schemele de compensare a prețurilor la energie și programe de investiții angajate peste creditele bugetare disponibile.
„România continuă să aibă cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, iar reducerea acestuia rămâne o prioritate”, a afirmat ministrul Finanțelor. Acesta a anunțat că atât rectificarea bugetară, cât și bugetul pentru 2027 vor fi construite pe cifre realiste, ținând cont de obligațiile deja asumate, de solicitările de indexare, de contractele de investiții în derulare și de angajamentele de apărare prin programul european SAFE, cu respectarea traiectoriei de reducere a deficitului convenite cu Comisia Europeană.
„2027 este un an-cheie al ajustării fiscale”
„2027 este un an-cheie al ajustării fiscale, nu un an al creșterilor spectaculoase de bugete. Bugetele se vor construi pornind de la ceea ce putem finanța, nu de la ceea ce ne-am dori să cheltuim”, a declarat Nazare. Principiul care va ghida deciziile bugetare, potrivit ministrului, este „nicio cheltuială permanentă fără o sursă permanentă de finanțare”.
Nazare a avertizat că orice derapaj fiscal ar putea duce la o retrogradare a ratingului de țară, ceea ce ar însemna împrumuturi mai scumpe pentru stat, costuri de finanțare mai mari pentru companii și, indirect, pentru cetățeni.
Vrei să vezi mai des știrile Esential News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
