octombrie 14, 2024
Diverse

Se extind magistralele M4 și M6 de metrou în București.

Prim-vicepreședintele PSD, Gabriela Firea, a fost prezentă la semnarea contractelor de finanțare pentru extinderea rețelei de metrou a Bucureștiului prin magistralele M4 și M6. Gabriela Firea a participat, alături de ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu și primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, la semnarea a două contracte de finanțare, „M6 Bucureşti, tronsonul 1 Mai – Tokyo (6 staţii), lungime: 6,6 km” și „Extinderea rețelei de metrou Magistrala 4 de metrou, Secțiunea Gara de Nord – Gara Progresul”. „Vorbeam despre visul îndeplinit pe care îl aveam acum 7 ani și parcă ni se părea că nu se va mai îndeplini niciodată. Pentru că tot atunci am realizat împreună cu specialiștii BERD și ai Băncii Mondiale, un plan de mobilitate urbană durabilă, la care s-a lucrat cu foarte multă seriozitate, printr-o colaborare directă: specialiștii Primăriei Capitalei, colegii noștri primar de sectoare, reprezentanții Ministerului Transporturilor și cei ai Politehnicii, precum și specialiști menționați anterior BERD și ai Băncii Mondiale. Pe scurt, ce spune acest plan de mobilitate? În primul rând, Municipalitatea trebuie să achiziționeze mai multe mijloace de transport în comun prietenoase cu mediu, ceea ce am și făcut. 400 de autobuze euro6, 130 electrice, 100 hibride, proceduri finalizate pentru tramvaie, trolebuze. Punctul numărul doi și îi mulțumesc foarte mult domnului ministru Sorin Grindeanu: Centura ocolitare a Capitalei să facă parte din tot ceea ce înseamnă management al traficului local al Bucureștiului. Și dacă vă aduceți aminte, acum câțiva ani de zile am propus Consiliului General, care și-a și aprobat și am trimis aceste documente către Ministerul Transportului, atunci nu ni s-a aprobat, astfel încât centura ocolitoare a Capitalei să fie transferată ca management la Primăria Capitalei.”, a declarat Gabriela Firea.

Material susținut de PSD.

Sursa: