Procurorii din New Mexico au arătat vineri juraților din procesul armurierului din filmul „Rust”, Hannah Gutierrez, SMS-uri în care aceasta spunea că a fumat pentru „a se droga” în noaptea dinaintea accidentului fatal de pe platoul de filmare, din octombrie 2021, potrivit Reuters, scrie HotNews.
În dosarele depuse în instanță, procurorii au susținut că consumul de marijuana, cocaină și alcool de către Gutierrez în serile de după filmări i-ar fi afectat atenția și gândirea la locul de muncă pe 21 octombrie 2021, când a încărcat din greșeală un glonț real într-o armă cu care repeta actorul Alec Baldwin.
Mesajele text prezentate vineri, a doua zi de mărturii în proces, nu specificau un drog.
Un martor expert adus de acuzare, care a analizat mesajele scrise din telefonul lui Gutierrez, a depus mărturie vineri și a arătat mesaje în care aceasta spune la ora 19:48, la 20 octombrie 2021, că „se duce să se drogheze în spate”. Aproximativ o jumătate de oră mai târziu, ea trimite un mesaj „încă fumez”.
Procurorul Kari Morrissey a declarat pentru Reuters că nu intenționează să cheme un martor expert în consumul de droguri, deoarece nu au fost efectuate teste de sânge după ce directorul de imagine Halyna Hutchins a fost împușcată mortal.
Avocații apărării lui Gutierrez au susținut că acuzațiile procurorilor privind consumul de droguri sunt speculative, fără dovezi și reprezintă o încercare de a deduce defecte de caracter și de a stârni juriul împotriva ei.
Hutchins a murit atunci când Alec Baldwin, care repeta, a tras un glonț real, lovindu-o în piept.
Experții în drept spun că, dacă procurorii vor convinge juriul că Gutierrez era în stare de ebrietate pe platou, unde era responsabilă de siguranța armelor de foc, ea ar putea fi condamnată pentru omor involuntar, care se pedepsește cu până la 18 luni.
Gutierrez este, de asemenea, acuzată de falsificare de probe pentru că ar fi înmânat o pungă de cocaină unui coleg de echipă după incident pentru a împiedica poliția să o găsească.
Gutierrez a pledat nevinovat la ambele acuzații. HotNews
Sursa: CorectNews