Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a declarat că partidele politice pot să facă o coaliţie pentru egalitatea de gen în România
Potrivit preşedintelui Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, „patru din nouă funcţii publice sunt ocupate de doamne”, liberalii având o reprezentare în Guvern de 45% femei. În acest context liderul PNL a propus că se poate forma o coaliţie pentru egalitatea de gen în România. „Nu vreau să fiu purtătorul de cuvânt al liderilor politici, dar putem să spunem că, împreună, toate partidele politice putem să facem o coaliţie pentru egalitatea de gen în România. Există o legătură directă între o democrație solidă şi respectarea drepturilor femeilor într-o societate liberă, vibrantă şi absența discriminării între o economie prosperă şi încurajarea femeilor atât în politică, cât şi a femeilor antreprenor”, a afirmat Nicolae Ciucă, la evenimentul „Grijă pentru democrație: Reprezentarea intereselor politice ale femeilor în alegerile din 2024”, organizat la Palatul Parlamentului.
„Într-adevăr, a existat acest angajament al liderilor politici ca cel puţin 30% din locuri să fie alocate pentru doamnele şi domnișoarele care vor să participe la viaţa politică. Şi îmi aduc aminte, atunci când am predat mandatul la Guvern, m-am angajat ca în viitorul Guvern, respectiv în Guvernul actual, să avem o reprezentare de cel puţin 30%. PNL astăzi are o reprezentare de 45%, patru din nouă funcţii publice sunt ocupate de doamne”, a mai spus Nicolae Ciucă.
„Femeile liberale sunt lideri în comunitățile lor, sunt respectate, apreciate şi sunt un model de urmat. Femeile liberale aduc la masa dialogului nu doar empatie, ci şi pragmatism şi iniţiativă, mai puţine orgolii personale şi mai multă încredere în forţele proprii. Din perspectiva mea, aceasta înseamnă leadership, înseamnă angajament, înseamnă tenacitate, înseamnă putere, persuasiune”, a adăugat Nicolae Ciucă. El a apreciat că „există încă multă rezistenţă la schimbare”, menţionând că „multe dintre stereotipurile la adresa femeilor sunt automate şi sistemice, multe dintre ele moştenite din trecut”.
„Tolerarea abuzurilor, violenţei şi învinuirea victimelor nu au ce căuta într-o societate modernă a secolului 21, bazată pe respectul pentru demnitate şi individualitate”, a subliniat Nicolae Ciucă.
Sursa: Antena3.ro