Iulian Dumitrescu a depus semnăturile şi dosarul de candidat pentru un al doilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova. Iulian Dumitrescu susţine că a decis să candideze pentru un nou mandat „din respect pentru prahoveni”.
„Stimaţi prahoveni,
Vreau să vă informez că mi-am depus astăzi candidatura pentru încă un mandat în fruntea Consiliului Judeţean.
Nu a fost o decizie simplă, dar, din respect pentru dumneavoastră, pentru munca depusă în ultimii ani şi pentru aleşii locali, am hotărât să candidez pentru un nou mandat şi să ofer continuitate la nivelul Consiliului Judeţean.
Împreună cu aceşti oameni – primari, viceprimari, consilieri locali şi judeţeni –, am reușit să facem în 3 ani în Prahova ce nu s-a făcut în 30 de ani înainte. Avem contracte pe fonduri europene de peste trei miliarde de euro. Am început proiecte de infrastructură extrem de necesare: centurile de la Comarnic, Azuga – Buşteni, Mizil, Păuleşti, Câmpina. Am modernizat Spitalul Judeţean şi avem astăzi cel mai modern bloc operator din România. Am început lucrări de extindere a reţelei de canalizare şi alimentare cu apă în 42 de localități ale județului Prahova, în valoare de aproape un aproape un miliard de euro. Am reuşit să construim reţeaua de gaze în localităţile de pe Valea Slănicului și urmează racordul la magistrala de gaze. Dotăm școlile din 59 de localități cu echipamente digitale de ultimă generație, mobilier, materiale didactice și echipamente de specialitate.
Sunt lucruri concrete, punctuale şi măsurabile. Nu sunt vorbe, nu sunt promisiuni, ci realităţi care dau măsura lucrurilor pe care le-am făcut pentru Prahova în calitate de președinte al Consiliului Județean. În ultimele luni, PSD Prahova, condus de Clanul Cosma, a încercat să exercite asupra mea presiuni colosale, aruncând în spațiul public râuri de minciuni. Mai mult, o serie de primari din județ au fost amenințați, au fost defăimați și s-a încercat blocarea investițiilor din localitățile pe care aceștia de conduc. Scopul era de a-i forța pe primari să treacă în PSD-ul care a ținut pe loc Prahova vreme de 30 de ani. Dacă nu ar fi existat aceste atacuri de tip mafiot la adresa primarilor din județ, probabil că nici nu aș mai fi candidat. Am însă obligația să fiu solidar cu primarii și le garantez că proiectele începute în Prahova vor fi finalizate. Eu, primarii, consilierii locali şi judeţeni, candidaţii PNL vom face tot posibilul ca mafia clanului Cosma să nu se întoarcă la butoanele de decizie. Intru în competiția electorală bărbăteşte, deschis şi asumat, cu determinarea unui om care a trecut prin furtună și cu convingerea că am datoria să duc la bun sfârșit proiecte atât de necesare pentru ca prahovenii să aibă o viață mai bună. În legătură cu dosarul penal în care am fost implicat, vreau să transmit un mesaj clar: sunt nevinovat, am încredere în Justiție, știu că adevărul va ieşi la iveală şi că se va face dreptate. Dragi prahoveni, vă mulțumesc că mi-ați fost alături în acest mandat, chiar și în vremurile dificile. Vă aștept la vot în 9 iunie. Continuăm împreună să ducem Prahova Pe Primul Loc”, a scris Iulian Dumitrescu pe Facebook. Stimaţi prahoveni, Vreau să vă informez că mi-am depus astăzi candidatura pentru încă un mandat în fruntea Consiliului…
Sursa: Antena 3