octombrie 27, 2026
Cultura-Media

Ioana Ciocan vrea „ordine de ministră” la Cultură. Consultă Institutul de Lingvistică

Ioana Ciocan vrea „ordine de ministră” la Cultură. Consultă Institutul de Lingvistică

Ioana Ciocan vrea să semneze „ordine de ministră” și a cerut opinia Institutului de Lingvistică

Ministra Culturii, Ioana Ciocan, preferă să folosească forma feminină „ministră” pentru funcția pe care o ocupă și a declarat că a trimis o interogare la Institutul de Lingvistică pentru a afla dacă aceste feminizări pot fi reglementate legal, astfel încât să poată semna „ordine de ministră”.

Ea a explicat că folosește forma feminină a cuvântului „ministru” în unele documente oficiale și că sunt atât de puține femei în politică încât „e necesar să fie clar că sunt femei”.

„Cred că sunt atât de puține femei în politică, încât e necesar să fie clar că sunt femei și să le marcăm pe cele care fac acest efort suplimentar”, a spus ministra Culturii.

Ioana Ciocan a arătat că, în momentul în care a decis să folosească termenul „ministră”, s-a lovit de critici pe rețelele sociale. „E foarte interesant că, în momentul în care am decis să folosesc ministra – și știam, bineînțeles, că este colocvial în DEX, adică DOOM3 zice clar: e colocvial –, am zis voi folosi ministră. Pe urmă, bineînțeles, pe Facebook s-au găsit foarte mulți oameni care să mă corecteze cu foarte mare eleganță și să îmi zică că trebuie să fiu ministru”, a spus ea.

Ministra consideră că feminizarea funcțiilor publice ar trebui reglementată prin lege atunci când acestea sunt deținute de femei. „Am făcut prima dată o interogare la Institutul de Lingvistică în care îi întreb ce consideră că ar trebui să folosesc eu, dacă putem să facem aceste feminizări legale, în așa fel încât în decretul următorului ministru sau ministră – al 34-lea ministru al Culturii – să nu mai scrie ministru. Dacă este femeie, să scrie ministră”, a declarat Ioana Ciocan.

Ea a precizat că se semnează cu termenul „ministră” în unele documente de la Ministerul Culturii. „Mai puțin actele ultra-ultra-oficiale, care, conform decretului, că așa am ajuns la Institutul de Lingvistică, trebuie să fie Ministrul Culturii. Deci, mă masculinizează”, a explicat ministra.

Ioana Ciocan este lector universitar și fondatoarea Art Safari. Conform site-ului ei, a fost comisarul României pentru Bienala de artă de la Veneția. Este, de asemenea, membru al consiliului științific al Muzeului Național Cotroceni, membru al Comitetului de înființare și organizare al Muzeului Ororilor Comunismului și director general al Pavilionului de artă București – Art Safari. Ioana Ciocan a primit medalia „Meritul Cultural”, Clasa a III-a, Categoria C – „Artele plastice”.

Vrei să vezi mai des știrile Esential News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.

Adaugă la sursele preferate pe Google