Nazare anunță indexarea pensiilor și eliminarea a două taxe din 2027
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat joi că pensiile vor fi indexate de anul viitor, iar din 2027 vor dispărea două taxe: impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) și taxa pe colet. Oficialul a precizat că eliminarea IMCA fusese deja asumată în programul de guvernare, iar taxa pe colet a fost deja eliminată.
„Am discutat despre indexarea pensiilor, trebuie să o facem. În momentul când vom avea toate datele integrate în platformă, vom avea decizia în Guvern, dar va fi o indexare a pensiilor”, a spus Nazare. Ministrul s-a ferit să ofere un procent exact al majorării, dar a dat asigurări că aceasta va avea loc.
Reducerea TVA la alimente, condiționată de angajamentele față de Comisia Europeană
În ceea ce privește reducerea cotei de TVA pentru alimentele de bază, ministrul Finanțelor a afirmat că își dorește „foarte mult” această măsură, dar a subliniat că trebuie analizat cu atenție impactul. România și-a asumat, în fața Comisiei Europene, două cote de TVA, de 11% și 21%, printr-un jalon de reformă fiscală inclus în cererea numărul șase din PNRR.
„Mi-aș dori foarte mult, foarte mult dacă am putea să facem acest lucru, numai că trebuie să fim foarte atenți la impactul oricărei măsuri de scădere a unui impozit, a unei taxe și de implicațiile pe care le poate avea, inclusiv pentru absorbția banilor din PNRR, din cererea șase, pentru că știți foarte bine că avem un jalon de reformă fiscală care a asumat două cote de TVA de 11% și de 21%. Deci sunt foarte atent când discut despre aceste lucruri și nici nu vreau să cresc așteptările oamenilor”, a declarat oficialul.
Deciziile fiscale, amânate până la închiderea bugetului pe 2027
Ministrul Finanțelor a precizat că fiecare decizie trebuie „calculată foarte bine” și că măsurile vor fi anunțate de Guvern după închiderea bugetului pe 2027. „Trebuie să calculăm extrem de bine fiecare decizie pe care o vom lua în momentul când închidem bugetul pe 2027. Despre fiecare aceste chestiuni în parte voi putea vorbi când avem toate datele pe masă”, a spus Nazare.
El a adăugat că Executivul va prezenta toate spațiile fiscale disponibile și constrângerile existente înainte de a lua o decizie. „Ce ne dorim este să fie o decizie echilibrată, care să confirme traiectoria pe care am pornit și care să ne treacă cu bine de primul trimestru din anul viitor și de examenele din anul viitor”, a mai afirmat ministrul.
Ministrul Finanțelor vede semne de revenire economică
Alexandru Nazare a apreciat că cifrele indică o traiectorie fiscală bună pentru România. El a menționat datele Institutului Național de Statistică din luna august, potrivit cărora construcțiile au crescut cu 40%, pe fondul finalizării proiectelor din PNRR, iar exporturile au crescut cu 11%.
„Sunt niște semne, e adevărat, nu sunt la nivelul, poate, al așteptărilor, dar sunt niște semne care ne transmit că trimestrul trei ar putea să fie un trimestru de revenire. Dacă se confirmă acest lucru că trimestrul trei indică o revenire tehnică, atunci putem spera că în trimestrul patru, care e cel mai important din an, care are cea mai mare greutate, să avem un rezultat chiar mai bun de cel indicat, de 0,4% recesiune”, a spus șeful de la Finanțe.
Ministrul a subliniat că există un consens privind creșterea economică a României în 2027, estimată de unii analiști la 2% sau peste, în timp ce Finanțele mizează pe un nivel de 1,7-1,8%. „Ca atare, cu o creștere în 2027 la acest nivel și cu o gestiune corectă, serioasă a bugetului public, fără derapaje prea mari, în nicio direcție, eu cred că ne vom reveni”, a conchis Nazare.
Vrei să vezi mai des știrile Esential News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
