Ultimatum în PSD: miniștrii social-democrați, avertizați că își pot pierde funcțiile până la Crăciun
Conducerea PSD a transmis un avertisment ferm miniștrilor partidului din Guvernul condus de Luca Niculescu, arătând că răbdarea formațiunii „nu este nelimitată” și că unii dintre aceștia și-ar putea pierde portofoliile înainte de sărbătorile de iarnă dacă nu respectă deciziile luate în partid. Informațiile au fost confirmate de surse citate de Antena 3 CNN.
Secretarul general al social-democraților, europarlamentarul Claudiu Manda, a declarat că au fost stabilite termene clare pentru miniștrii PSD, unele dintre ele expirate încă de săptămâna trecută, iar altele care expiră luni. „Mă aștept ca toți colegii să trateze cu seriozitate deciziile luate în partid și să înțeleagă că nu fiecare își face propria politică în minister. Le transmit că avem așteptări de la ei și că răbdarea nu este nelimitată”, a afirmat Manda.
Avertismentul a venit și cu un mesaj tranșant adresat miniștrilor: „Eu și Sorin avem un mesaj: dacă lucrurile continuă în această direcție, s-ar putea ca pe unii să nu-i mai prindă Crăciunul în funcție”, au relatat sursele citate.
Ședință la vârful partidului, la trei săptămâni de la preluarea mandatului
Biroul Permanent Național al PSD s-a reunit luni la sediul din Șoseaua Kiseleff, la trei săptămâni după ce Guvernul Luca Niculescu și-a preluat mandatul. În cadrul întâlnirii, social-democrații au urmărit modul în care miniștrii lor pun în practică măsurile promise și au pregătit deciziile economice pentru finalul acestui an și începutul anului viitor.
Unul dintre subiectele principale de pe agendă este majorarea pensiilor din 2027. Ministrul Muncii, Florin Manole, a vorbit deja despre o posibilă creștere a pensiilor anul viitor și despre un ajutor financiar pentru pensionari în decembrie 2026. Orice decizie depinde însă de banii disponibili în buget și de obligația de a reduce deficitul.
Și salariul minim pe economie se află în discuție. Sindicatele cer o creștere de la 4.325 de lei brut la 5.000 de lei brut, în timp ce patronatele se tem că firmele nu își vor putea permite o astfel de majorare. Premierul Luca Niculescu s-a consultat deja cu liderii marilor confederații sindicale, iar decizia urmează să fie luată în funcție de construcția bugetului pentru anul viitor.
Reforma administrației și bugetul, pe agenda PSD
În ședința anterioară a conducerii PSD, din 2 noiembrie, social-democrații au discutat despre reforma administrației publice și a companiilor de stat. Liderul PSD, Sorin Grindeanu, le-a cerut atunci miniștrilor partidului să strângă, în două săptămâni, propunerile de comasare a instituțiilor, agențiilor și companiilor statului.
Pe agenda Guvernului se mai află bugetul pentru 2027, reforma salarizării bugetarilor și continuarea proiectelor cu fonduri europene, inclusiv a celor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). PSD are 11 miniștri în Guvernul condus de Luca Niculescu.
Vrei să vezi mai des știrile Esential News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
