Cinci senatori de la POT și SOS România s-au alăturat grupului PSD
Cinci senatori care au făcut parte din Partidul Oamenilor Tineri (POT) și SOS România s-au afiliat grupului parlamentar al PSD, au anunțat aceștia în plenul Senatului. Este vorba despre Ionel Carp, Valentina Aldea, Liviu Sorin Robe, Cristian Bem și Daniel Ghiță.
Un moment mai neobișnuit a avut loc în cazul senatoarei Valentina Aldea. Aceasta a anunțat inițial că s-a „transferat” la PSD, după care s-a oprit și a început să râdă. Din sală, alți senatori au aplaudat-o și i-au strigat „curaj”. Ulterior, Aldea a revenit asupra formulării și a precizat că s-a afiliat grupului parlamentar al PSD.
Valentina Aldea, aleasă pe listele POT
Valentina Aldea a fost aleasă pe listele POT. Numele său a apărut în presă în urma unui incident petrecut în noiembrie 2025, în care a fost agresată de o femeie geloasă, în parcarea unui complex rezidențial din Capitală. Femeia acuzată de agresiune a declarat presei că știa că soțul său și senatoarea POT Valentina Aldea ar avea o relație de mai mult timp.
Senatoarea s-ar fi aflat în vizită la domiciliul bărbatului când soția acestuia a ajuns acasă și a observat mașina parlamentarei parcată în fața imobilului. Revoltată, femeia ar fi început să lovească autoturismul, rupând oglinzile și zgâriind caroseria. În total, trei dosare penale au fost deschise după agresiune. Una dintre plângeri a fost depusă la DNA chiar de femeia care o acuză pe senatoare că ar avea o relație cu soțul ei.
Contextul mutărilor de la Senat
Mutările de la Senat au loc în contextul în care, săptămâna trecută, grupul parlamentar Pace Întâi România, din care au făcut parte Ionel Carp și Cristian Bem, a fost desființat, după ce mai mulți senatori au părăsit grupul.
Vrei să vezi mai des știrile Esential News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
