Nicușor Dan participă la Forumul privind Statul de Drept, cu prezența președintei Comisiei de la Veneția
Președintele Nicușor Dan participă marți la Forumul privind Statul de Drept, eveniment care reunește oficiali ai Comisiei de la Veneția și reprezentanți importanți ai instituțiilor române. Dezbaterea se concentrează pe independența justiției și pe influența în alegeri.
Delegația Comisiei de la Veneția se află la București pentru a participa la „2026 Rule of Law Forum”. Luni, oficialii Comisiei au făcut o vizită la Palatul Victoria, unde au discutat cu premierul Ilie Bolojan.
Premierul a vorbit despre nevoia de predictibilitate și consecvență în actul de justiție, arătând că o justiție de calitate depinde de o legislație bună, dar și de felul în care aceasta este interpretată.
„Calitatea actului justiției este strâns legată de calitatea legislației, dar și de interpretare. Dacă nu există consecvență, echilibru și predictibilitate a soluțiilor, încrederea cetățenilor este redusă în instituțiile statului”, a afirmat Ilie Bolojan.
La discuțiile cu oficialii Comisiei de la Veneția au participat și consilierii de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului Luminița Odobescu și Andrei Lupu.
Tot luni, președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, s-a întâlnit cu delegația Comisiei de la Veneția, condusă de Marta Cartabia. Președinta Comisiei a vorbit despre importanța accesibilității criteriilor privind statul de drept, inclusiv pentru publicul larg.
Marta Cartabia a precizat că versiunea actualizată a documentului a fost tradusă în limba română și că există intenția de a fi tradusă în toate limbile statelor membre ale Consiliului Europei.
Ea a subliniat că statul de drept nu trebuie privit exclusiv ca un domeniu rezervat juriștilor.
„Când vorbim despre statul de drept, avem impresia că este doar apanajul juriștilor, dar până la urmă vorbim de coloana vertebrală a democrațiilor noastre. Vorbim despre ceva ce ar trebui să țină de cultura comună a popoarelor noastre”, a declarat Marta Cartabia.
Vrei să vezi mai des știrile Esential News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
