octombrie 19, 2026
Economic

Zamfir: listarea la bursă a companiilor profitabile va fi „excepția”

Zamfir: listarea la bursă a companiilor profitabile va fi „excepția”

Daniel Zamfir: Listarea la bursă a companiilor profitabile va fi excepția, nu regula

Daniel Zamfir, propus de PSD pentru funcția de ministru al Economiei în Guvernul condus de Luca Niculescu, a declarat luni că listarea la bursă a companiilor românești profitabile va reprezenta excepția, nu regula. El a precizat că această poziție este susținută și în programul de guvernare, care prevede să nu fie listate la bursă, cel puțin până la sfârșitul anului 2027, participațiile statului la companiile profitabile.

„Da, am spus foarte clar, mai ales că eu am inițiat această lege și colegii de la PSD au susținut-o. Și în programul de guvernare ne propunem exact același lucru: să nu listăm la bursă, cel puțin până la sfârșitul anului 2027, așa cum prevede legea, participațiuni ale statului la companiile profitabile. În schimb, la societățile care sunt pe pierderi și sunt în dificultate, evident, acolo să putem să găsim investitori care să poată să dinamizeze, să pună pe roate activitatea acelor companii”, a afirmat Zamfir.

El a explicat că abordarea sa vizează companiile cu potențial, precum cele din domeniul energiei, și a amintit de o propunere anterioară de a scoate acțiuni ale statului prin mecanisme de negocieri directe, pe care a descris-o drept netransparentă. „Eu cred în continuare că sunt societăți în domeniul energiei, cum e Hidroelectrica, cum e Romgazul, care au un potențial uriaș în viitor și nu cred că ar trebui să vindem și n-o să vindem cât suntem noi la guvernare participațiunile statului la acele companii care au un potențial uriaș în viitorul foarte apropiat”, a adăugat ministrul propus.

Potrivit lui Zamfir, listarea la bursă ar trebui să fie transparentă, astfel încât cei interesați să poată cumpăra acțiuni la aceste companii. „Eu vă asigur de transparență totală la Ministerul Economiei, deși sunt companii în mai multe domenii de activitate, o să fac un audit în cel mai scurt timp, să vă prezint pe fiecare în parte care este potențialul fiecăruia dintre ele”, a declarat el.

Poziția exprimată de Zamfir este consistentă cu cea transmisă vineri de PSD, care a precizat că nu există nicio contradicție între declarațiile anterioare din contextul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan și programul de guvernare propus de premierul desemnat Luca Niculescu în privința vânzării companiilor de stat profitabile și a celor din domenii strategice.

Social-democrații au susținut că se opun în continuare vânzării companiilor de stat importante din domenii precum energia, apărarea și sectorul bancar, dar au precizat că nu se opun atragerii de investitori în companiile de stat aflate în dificultate. Partidul a menționat că aceeași distincție apare și în legea inițiată de PSD, care interzice înstrăinarea acțiunilor statului până la 31 decembrie 2027, cu excepția companiilor care înregistrează pierderi cinci ani consecutiv sau se află în insolvență, stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă.

Vrei să vezi mai des știrile Esential News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.

Adaugă la sursele preferate pe Google