octombrie 20, 2026
Justitie

Dogioiu, după procesul pierdut de Guvern: Nu poate aloca suma

Dogioiu, după procesul pierdut de Guvern: Nu poate aloca suma

Guvernul, obligat definitiv să plătească restanțele salariale ale magistraților. Purtătorul de cuvânt invocă blocajul bugetar

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins joi, în mod definitiv, recursurile formulate de Guvernul României și de Ministerul Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 141/2026, pronunțată la 5 mai 2026 de Curtea de Apel București. Decizia obligă Executivul să plătească drepturile salariale restante ale magistraților, într-un proces pe care instanța supremă îl deschisese chiar ea împotriva Guvernului.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat că Executivul a încercat să evite această situație prin toate căile legale de atac, inclusiv la Curtea Constituțională. „Guvernul interimar nu poate face rectificare bugetară, deci nu poate aloca suma”, a subliniat ea, la solicitarea jurnaliștilor.

Miza pentru bugetul statului este de aproximativ 5 miliarde de lei, iar fiecare zi de întârziere la plată ar urma să vină cu penalități. Instanța supremă a respins ca inadmisibilă și cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, formulată de Guvernul României.

ÎCCJ acuză Executivul de refuz deliberat. Magistrații, doar o parte dintre salariații cu procese

După câștigarea definitivă a procesului, Înalta Curte de Casație și Justiție a publicat un comunicat în care acuză Executivul că a refuzat în mod deliberat să plătească restanțele salariale ale magistraților, deși statul a recunoscut aceste datorii prin propriile ordonanțe.

Instanța supremă susține că amânările repetate au umflat facturile, pentru că fiecare an de întârziere adaugă peste 21% la suma inițială, mult peste costul cu care statul se împrumută. Totodată, ÎCCJ respinge ideea că ar fi vorba despre privilegii ale magistraților și arată că peste 400.000 de oameni s-au judecat cu statul pentru salarii, iar magistrații sunt doar 6.817 dintre ei.

Vrei să vezi mai des știrile Esential News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.

Adaugă la sursele preferate pe Google