Grindeanu: Energie ieftină, prioritatea zero a viitorului Guvern
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți că principala urgență a viitorului Executiv trebuie să fie legată de măsurile din domeniul energiei, argumentând că prețurile ridicate afectează competitivitatea economică a României.
„Cred că prioritatea numărul unu pe care trebuie să o aibă viitorul Guvern ar fi măsurile legate de energie. România trebuie să facă eforturi la maxim, astfel încât să avem energie cât mai ieftină. Dacă ai energie ieftină, ești competitiv. Dacă ai energie ieftină, ai o viață mai bună, până la urmă, costurile zilnice sunt, chiar și pentru persoanele fizice, mai reduse. Dar România câștigă economic”, a afirmat liderul social-democrat, la sediul central al partidului.
Grindeanu a adăugat că, în opinia sa, țara noastră a pierdut aproximativ 15 locuri în clasamentele de competitivitate în ultimul an și jumătate, iar una dintre cauze este prețul energiei. El a descris situația drept un „paradox”, având în vedere că România nu duce lipsă de resurse energetice, dar se confruntă cu unele dintre cele mai mari tarife la energie.
„Acest lucru trebuie să fie îndreptat. Dacă acest lucru îl facem cu eforturi, nu va fi simplu, în acel moment eu cred că deja ne înscriem pe o traiectorie bună, pe o traiectorie care readuce România într-o zonă de competitivitate economică”, a mai spus el.
PSD susține eliminarea unor taxe introduse anul trecut
Întrebat dacă PSD menține susținerea pentru eliminarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru veteranii de război și alte categorii, precum și pentru revenirea TVA la 19%, Grindeanu a reiterat poziția partidului.
„Noi am susținut că anumite măsuri luate anul trecut, în pachetele asumate de Guvernul Bolojan, din care și noi făceam parte, unele dintre ele au fost excesive. Am susținut că atunci când pui CASS pentru mame, când faci taxe în plus pentru veterani de război, pentru deținuți politici, pentru persoanele vulnerabile în general, astea sunt lucruri care sunt excesive și, evident, susținem eliminarea lor”, a declarat liderul PSD.
El a subliniat și situația veteranilor de război din Al Doilea Război Mondial, menționând că în România mai sunt aproximativ 230 de persoane din această categorie.
Vrei să vezi mai des știrile Esential News în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
