Simina Tănăsescu, acuzații privind desemnarea ca raportor în dosarul ANI și o întâlnire cu Ilie Bolojan
Noi informații despre activitatea judecătoarei Curții Constituționale Simina Tănăsescu au fost prezentate public. Conform documentelor și unor surse de la Curtea Constituțională, Simina Tănăsescu ar fi revenit din concediu pentru a se întâlni cu premierul Ilie Bolojan. De asemenea, aceasta s-ar fi desemnat singură judecător-raportor în dosarul privind legea ANI, deși, potrivit unui ordin emis chiar de ea, în perioada respectivă atribuțiile de președinte al Curții Constituționale erau delegate judecătorului Gheorghe Stan, cel care avea competența de a desemna raportorul.
Potrivit ordinului nr. 116 din 17 iulie 2026, emis de președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, atribuțiile de președinte al CCR urmau să fie exercitate, în perioadele în care aceasta lipsea, de judecătorii nominalizați în anexa privind serviciul de permanență. Pentru perioada 3–9 august 2026, ordinul îl desemna pe judecătorul Gheorghe Stan să exercite atribuțiile de președinte al Curții Constituționale. În perioada anterioară, 27 iulie–2 august, în aceeași anexă figura Simina Tănăsescu. Documentul stabilește, astfel, pentru fiecare perioadă de permanență, judecătorul care preia atribuțiile președintelui CCR. Potrivit legii și regulamentului Curții, președintele are, între alte atribuții, și competența de a desemna judecătorul-raportor.
În perioada 3–9 august, când Gheorghe Stan avea atribuțiile de președinte al CCR, Parlamentul a adoptat Legea integrității. În legătură cu această lege, USR și PNL au susținut că un amendament referitor la pierderea mandatelor îl vizează pe Dominic Fritz.
Revenirea din concediu și mențiunea olografă pe dosar
Potrivit unor surse de la CCR, pe 6 august Simina Tănăsescu a revenit fizic din concediu. Sursele susțin însă că, la acel moment, nu fuseseră efectuate formalitățile de revenire și nici nu fusese modificat ordinul privind serviciul de permanență. În aceste condiții, potrivit acelorași surse, Tănăsescu ar fi exercitat totuși atribuțiile de judecător-raportor în dosarul privind legea ANI, care ajunsese la Curtea Constituțională.
Mai exact, în perioada 6–7 august, Simina Tănăsescu ar fi făcut o mențiune olografă pe dosar prin care s-ar fi desemnat pe ea însăși judecător-raportor. Potrivit surselor, există un înscris care atestă această mențiune. Pe 12 august, Curtea Constituțională a examinat sesizarea și a amânat soluționarea acesteia pentru 17 august. Simina Tănăsescu figura în continuare în calitate de judecător-raportor.
Ulterior, pe 14 august, Simina Tănăsescu s-a întâlnit cu Ilie Bolojan în cabinetul președintelui Senatului. Întâlnirea a avut loc în timp ce dosarul privind legea ANI nu fusese încă soluționat, iar Tănăsescu figura ca judecător-raportor într-o sesizare formulată inclusiv de PNL. Potrivit surselor, situația a generat nemulțumiri în rândul celorlalți judecători ai Curții Constituționale. Pe 17 august, Simina Tănăsescu nu a mai figurat în calitatea de judecător-raportor, după ce, potrivit acelorași surse, ceilalți judecători ai Curții au intervenit în contextul controversei generate de repartizarea dosarului.
Senatul anchetează întâlnirea dintre Bolojan și președinta CCR
Senatul a decis, săptămâna trecută, să ancheteze întâlnirea dintre premierul interimar Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu. Constituirea comisiei a fost votată cu 67 de voturi „pentru” și 41 împotrivă. Întâlnirea a avut loc la Senat – mai exact, în biroul președintelui Senatului, Mircea Abrudean. Momentul ales este cel care ridică semne de întrebare: era o perioadă în care Curtea Constituțională urma să se pronunțe pe cauze importante pentru instituții, inclusiv pentru partidul din care face parte Bolojan, PNL. În acele zile, CCR analiza sesizarea de neconstituționalitate depusă de USR și PNL împotriva Legii ANI.
Ancheta pe care o va face Comisia pentru Constituționalitate a Senatului își propune să lămurească exact ce s-a discutat acolo, care a fost scopul întrevederii și, mai ales, de ce a avut loc în biroul șefului Senatului. Aflat la Oradea, premierul Ilie Bolojan a declarat că întâlnirile dintre demnitari și reprezentanții instituțiilor sunt firești când au ca scop rezolvarea unor chestiuni administrative și că nu înseamnă amestec în dosare aflate pe rol. Nici șefa CCR nu a negat întâlnirea. Într-un comunicat, Curtea a explicat că discuțiile cu reprezentanți ai executivului au ca „obiect exclusiv aspecte care țin de buna organizare, administrare și desfășurare a activității instituției” și a respins ideea că s-ar fi vorbit despre sesizarea la Legea ANI.

